Caravana cu Medici

Caravana cu Medici

Unitatea Mobilă

Status: Fundraising

Proiectul Unitatea mobilă își propune să simplifice procesul unei caravane clasice, axându-se pe maxim 3 specialități medicale, dar păstrând totodată cele 2 etape de până acum. Vor fi adresate principalele probleme ale zonei vizate (prevalența mare a hepatitelor, a bolilor cu transmitere sexuală, a patologiei cardio-vasculare s.a.).

[ Show more ]

11,154 RON

Raised:

12

Supporters:

125

Donations:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Proiectul Unitatea mobilă își propune să simplifice procesul unei caravane clasice, axându-se pe maxim 3 specialități medicale, dar păstrând totodată cele 2 etape de până acum. Vor fi adresate principalele probleme ale zonei vizate (prevalența mare a hepatitelor, a bolilor cu transmitere sexuală, a patologiei cardio-vasculare, etc).

Etapa 1 - Recoltarea analizelor

O echipă formată din 2 voluntari Caravana cu Medici împreună 2-3 asistente Synevo ajung cu o săptămână înainte la locație pentru a recolta analize.

În urma semnării consimțământul informat, pacienților li se prelevează probele biologice și se programează persoanele ce urmează a fi consultate weekend-ul următor.

Etapa 2 - Examinarea pacienților

La locație ajunge o echipa formată din 20-30 de voluntari compusă din medici specialiști, medici rezidenți și studenți la medicină, fiecare cu rolul său prestabilit.

Locul de desfășurare al activității, fie că are loc într-o clădire a localității, fie că avem alături rulota, este amenajat într-un circuit logic pentru a putea primi și consulta pacienții cât mai eficient. Astfel, se amenajează o sală de așteptare, mai multe săli pentru examinarea clinică, săli de ecografie și de consult de specialitate în funcție de profilul caravanei (medicină internă, cardiologie, dermatologie, oftalmologie, pediatrie etc.). Camerele sunt la rândul lor transformate în săli de consultații dotate cu saltele pentru examinare și efectuare de electrocardiograme.

Beneficiari: În 2016, ne-am propus și am și reușit să organizam 12 caravane, acoperind astfel 8 județe din Muntenia, Dobrogea și Moldova. Din rândul celor 2201 de pacienți numărăm 97 de cazuri nou diagnosticate de diabet zaharat și 97 de cazuri de hepatite virale. Pe lângă acești beneficiari direcți există și un important ecosistem de beneficiari indirecți (familie, rude și cunoscuți) care înțeleg astfel nevoia prevenției și a consulturilor medicale regulate. Tot în rândul beneficiarilor îi numărăm și pe voluntarii implicați, circa 35 pe ediție, care au parte prin intermediul caravanei de o experiență de învățare (studenții) sau predare (medicii) unu la unu.

Buget: Bugetul anual al proiectului este de 100.000 RON. Banii strânși vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipament medical și pentru asigurarea suportului logistic în organizarea caravanelor ulterioare.